Cel puțin 12 militari ucraineni au fost uciși, iar peste 60 au fost răniți duminică, în urma unui atac cu rachetă lansat de forțele ruse, pe un poligon de antrenament, conform anunțului făcut de Forțele Terestre Ucraineene, citat de AFP.
„Duminică, 1 iunie, inamicul a efectuat un atac cu rachetă asupra unei unități de antrenament”, au comunicat Forțele Terestre pe platforma Telegram, precizând că bilanțul este de „12 morți și 60 de răniți”.
De asemenea, Rusia a declarat duminică că a cucerit un sat din regiunea Sumî, situată în nord-estul Ucrainei, iar autoritățile de la Kiev se tem de un atac de amploare în acea zonă.
Ministerul rus al Apărării a emis un comunicat în care confirmă că trupele ruse au preluat controlul asupra satului Oleksiïvka, situat în apropierea frontierei cu Rusia. De asemenea, Rusia a revendicat cucerirea altor sate din regiune, în timp ce Ucraina a ordonat evacuări obligatorii în zonă.
Incident tragic în Rusia
Într-un alt incident, cel puțin șapte persoane și-au pierdut viața în Rusia, după prăbușirea unui pod care a dus la deraierea unui tren. Autoritățile ruse au anunțat că acest incident s-a petrecut duminică în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina și Belarus, conform Reuters.
Locomotiva și mai multe vagoane ale trenului au deraiat „din cauza prăbușirii structurii unei porțiuni a unui pod rutier, provocată de interferența ilegală în operațiunile de transport”, a declarat Căile Ferate Ruse pe Telegram.
Guvernatorul regiunii Briansk, Alexander Bogomaz, a raportat că 30 de persoane, inclusiv doi copii, au fost spitalizate în urma acestui incident.