Așezământul din Rădăuți care a salvat sute de copii abandonați

Așezământul din Rădăuți care a salvat sute de copii abandonați

În decursul a aproape 15 ani, peste 200 de copii au fost salvați aici, devenind acum adulți cu familii, stabilindu-se la casele lor. Unii dintre ei sunt medici, alții profesori sau meșteșugari, demonstrând că se poate.

Pe o alee străjuită de case colorate și o biserică, Maria iese la antrenament. Este ora 6 dimineața.

Maria: „Să fiu disciplinată, să am mintea limpede.”

Se pregătește pentru Academia de Poliție. La 30 de minute mai târziu, când soarele încă nu răsărise, curtea de lângă teren se umple de copii.

117 în total. Așa se desfășoară înviorarea aici. Maica Ecaterina dă startul, iar întreaga adunare este coordonată de Maria.

Aici se află Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie” din Rădăuți, un loc unde doi călugări, maica Ecaterina și părintele Iustin, fac minuni. De aproape 15 ani, ei ajută copii încercați de viață, abandonați de părinți, să își găsească drumul.

La „România, te iubesc!” aflăm cum a evoluat în timp acest loc și ce s-a întâmplat cu puștii de acum 15 ani.

De-a lungul anilor, am povestit de mai multe ori despre așezământul din Rădăuți din trei motive: trebuie să știm că acest loc există, că aici se salvează suflete și vieți, că se poate. În al doilea rând, așezământul funcționează, în mare parte, pe baza donațiilor, așa că este nevoie de susținerea noastră pentru a continua această poveste. În al treilea rând, sper că ce se întâmplă aici să inspire și pe alții să facă bine.

„Dintotdeauna le-am cerut să își câștige drepturile doar muncind.”

Pe Maria am întâlnit-o prima dată în 2016.

Maria: „Tata ne fugărea din casă, ne înjura, ne bătea.”

Reporter: „Și mama ta?”

Maria: „Mama ne-a părăsit.”

Maria a ajuns în așezământ împreună cu fratele ei, Petrică. Maria s-a acomodat repede, însă lui Petrică i-a fost mai greu.

„- Petrică, ce faci? Ești speriat… Nu suntem noi prieteni? Nu suntem noi cei mai buni prieteni? Nu așa mi-ai zis?

- Ba da… am pierdut controlul la rachetă.

- Bun. Dar vrei să fii un piculeț Petrică și să nu fi rachetă?”

Acum, Maria se pregătește să devină polițistă și, cu multă grație, dirijează corul așezământului la slujbe și serbări. Iar Petrică este brutar, lucrând în brutăria așezământului, unde se produce pâinea pentru copii.

Am întâlnit-o pe Cătălina prima dată în 2015. Era în clasa a VIII-a, avea stofă de lider și visa să devină avocat. De trei ani, este psiholog pentru copii cu probleme speciale și are cabinetul fix peste drum de așezământ, fiind recunoscătoare pentru educația primită.

Maica Ecaterina: „Nu vreau ca ei, atunci când se duc în societate, să ceară mila. Le-am cerut dintotdeauna să stea cu capul sus și să își câștige drepturile doar muncind, fiind respectați pentru ceea ce fac.”

La „România, te iubesc!” aflăm rețeta de succes a așezământului, dar și cum putem ajuta împreună pentru a merge mai departe. Văzând rezultatele, puștii de acum 10 ani sunt acum adulți, au familii, muncesc și se întorc mereu acasă, la așezământul de la marginea Rădăuțiului.

Așezământul „Sfântul Leontie” din Rădăuți este un loc al speranței, unde „Mama cu 126 de copii” își continuă misiunea.

Sursa stire:
Etichete: Așezământ comunitate copii abandonați donații educație Maica Ecaterina Rădăuți speranță
Autor: Paraschiv Dumitru