Filmul „Eddington”, înscris în competiția pentru Palme d'Or, oferă o perspectivă diferită asupra Americii în timpul pandemiei.
Angelina Jolie a făcut o întoarcere triumfală pe covorul roșu de la Cannes, purtând o rochie strălucitoare. Aceasta a fost prima sa apariție la festival din 2011, când a fost prezentă la premiera filmului „Arborele vieții”, alături de fostul său soț, Brad Pitt.
Apariția onorifică
La ediția din acest an, Angelina Jolie a primit titlul onorific de „Nașă”, ceea ce înseamnă că va prezenta cea de-a 25-a ediție a Trofeului Chopard, premiu destinat starurilor aflate la început de drum.
Despre filmul „Eddington”
Aseară a avut loc premiera filmului „Eddington”, regizat de Ari Aster, ce îi are în rolurile principale pe Emma Stone și Joaquin Phoenix. Acest western ilustrează frământările unei comunități din Statele Unite în timpul pandemiei de Covid-19, evidențiind cum oamenii devin vulnerabili în fața teoriilor conspirației.
Tot aseară, a fost prezentat și documentarul intitulat „Bono: Povești despre capitulare”. Acest film alb-negru se bazează pe volumul de memorii scris de solistul trupei U2, în care artistul irlandez reflectează asupra familiei, religiei și politicii.
De asemenea, Kirsten Stewart și-a făcut debutul regizoral la Festivalul de Film de la Cannes cu pelicula „Cronologia apei”.