ANAT: Nu dorim vouchere de vacanță care să fie o simplă iluzie, de doar 640 de lei net

ANAT: Nu dorim vouchere de vacanță care să fie o simplă iluzie, de doar 640 de lei net

Conform informațiilor publicate în mass-media, voucherele de vacanță ar putea fi disponibile doar pentru angajații din sectorul public care au un salariu brut de până la 6.000 lei (aproximativ 3.500 lei net). Acestea ar avea o valoare de doar 640 lei (800 lei impozabili) și ar putea fi utilizate exclusiv în perioada de extrasezon. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că este mai bine ca voucherele să fie suspendate în acest an, cu condiția ca în 2026 să se revină la valoarea anterioară de 1.600 lei.

”ANAT își exprimă dezaprobarea fermă față de intenția Guvernului de a reduce pentru a doua oară în acest an valoarea voucherelor de vacanță, conform surselor din mass-media. Astfel, doar angajații din sectorul public cu un salariu brut de până la 6.000 lei ar mai putea beneficia de vouchere în valoare de 640 lei, disponibile doar în extrasezon”, afirmă ANAT.

Patronatul subliniază că nu există o definiție clară pentru noțiunea de extrasezon. ”A oferi vouchere de vacanță în extrasezon este o fantezie. Sezonul închis pe litoral iarna coincide cu sezonul de vârf la munte, având în vedere că vacanțele au date flexibile. Este complicat să definești ce înseamnă sezon, iar acest lucru ar crea frustrare pentru cadrele didactice care au concediu vara”, mai subliniază ANAT.

De asemenea, doar 17% dintre angajații de la stat s-ar încadra în acest plafon salarial. În plus, valoarea voucherelor fusese deja redusă la jumătate acum șase luni, iar restricționarea utilizării lor exclusiv în extrasezon le diminuează considerabil atractivitatea și eficiența. O nouă reducere de 83% ar avea un impact negativ de peste 90% în 2025, transformând această măsură într-una derizorie.

”Această „formulă” reprezintă, în opinia noastră, o glumă proastă, care nu ajută nici angajații, nici turismul românesc. Este doar o bifă politică, menită să creeze aparența că turismul a fost sprijinit, când de fapt impactul va fi nul sau chiar negativ”, declară Alin Burcea, președintele ANAT.

ANAT solicită, prin urmare, să nu se mai intervină asupra voucherelor de vacanță în acest an. Cel mai bine ar fi ca se renunțe la condiționările de cofinanțare și la alte declarații suplimentare. ”Această așa-zisă măsură de sprijin nu face decât să creeze haos și să inducă opinia publică în eroare. În realitate, nu sprijină turismul, ci doar îl compromite în fața unui public deja confuz și nemulțumit”, menționează reprezentanții ANAT.

Un sprijin real pentru turism ar fi menținerea cotei reduse de TVA pentru HORECA (9%), fără excepții sau majorări mascate, precum și acordarea voucherelor de vacanță pentru toți angajații din sectorul public, în valoare de minimum 1.600 lei/an, valabile pe tot parcursul anului. De asemenea, extinderea voucherelor și pentru angajații din sectorul privat, cu deduceri fiscale clare pentru angajatori, reprezintă un model de succes implementat în alte țări europene. O altă măsură oportună ar fi investițiile în promovarea vacanțelor în România pentru turiști străini și români, infrastructură și digitalizare, nu doar măsuri de imagine cu efect zero.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: ANAT politici guvernamentale sprijin turism turism vouchere de vacanță
Autor: Paraschiv Dumitru