Amenzi de 6.000 de lei aplicate în urma paradei Bucharest Pride. Trei persoane, depistate cu obiecte interzise

Trei persoane au fost depistate cu obiecte interzise în cadrul paradei Bucharest Pride, iar Jandarmeria a aplicat amenzi de 6.000 de lei. Verificările continuă pentru identificarea altor încălcări legale.

Amenzi de 6.000 de lei aplicate în urma paradei Bucharest Pride. Trei persoane, depistate cu obiecte interzise
Foto: Pavel Danilyuk

În continuare se efectuează verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, informează un comunicat al Jandarmeriei Capitalei, emis duminică.

Jandarmeria a anunțat sâmbătă seara că, în cadrul evenimentului Pride Park, situat în zona de acces către adunarea publică din Parcul Izvor, jandarmii au depistat trei persoane care dețineau câte un pulverizator cu substanță iritant-lacrimogenă, obiecte interzise la deținere în timpul unor astfel de evenimente.

Cele trei persoane au fost conduse la sediul secției de poliție, unde s-au întocmit actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, conform prevederilor articolului 372 din Codul penal, conform sursei citate.

Asociația ACCEPT a organizat sâmbătă, în Capitală, Bucharest Pride 2025, un marș al diversității care s-a încheiat în Parcul Izvor.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026