Administrația Trump impune restricții noi pentru jurnaliști la Pentagon: un atac direct asupra libertății presei

Administrația Trump impune restricții noi pentru jurnaliști la Pentagon: un atac direct asupra libertății presei

Măsurile adoptate, ce intră în vigoare imediat, interzic accesul reporterilor acreditați în majoritatea zonelor sediului Departamentului Apărării din Arlington, Virginia, cu excepția cazurilor în care aceștia dispun de o aprobată oficială și sunt însoțiți, conform Reuters.

„Deși Departamentul rămâne angajat față de transparență, are, de asemenea, obligația de a proteja informațiile clasificate (CSNI) și informațiile sensibile – a căror divulgare neautorizată ar putea pune în pericol viețile membrilor Forțelor Armate ale SUA”, a declarat Hegseth într-un memorandum.

El a subliniat că protejarea informațiilor clasificate de interes național și a securității operaționale reprezintă „un imperativ de neclintit pentru Departament”.

Reacția Asociației Presei de la Pentagon

Asociația Presei de la Pentagon, o organizație care reprezintă jurnaliștii ce acoperă activitatea armatei americane, a declarat că noile reguli constituie „un atac direct asupra libertății presei.”

„Decizia ar fi justificată prin preocupări legate de securitatea operațională. Totuși, Corpul de Presă al Pentagonului a avut acces, timp de decenii, la spații neprotejate și neclasificate, atât sub administrații republicane, cât și democrate, inclusiv după atacurile din 11 septembrie 2001, fără vreo îngrijorare din partea conducerii Departamentului Apărării în ceea ce privește securitatea operațională (OP-SEC),” se arată în declarație.

Pentagonul nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta declarația asociației presei.

Reorganizarea spațiilor media din Pentagon

De asemenea, au fost solicitate organizațiilor media tradiționale, inclusiv New York Times, Washington Post, CNN și NBC News, să elibereze spațiile lor de birouri din Pentagon, conform unui nou sistem de rotație care a inclus și publicații prietenoase cu administrația Trump, precum New York Post, Breitbart, Daily Caller și One America News Network.

Administrația Trump susține că această măsură are scopul de a oferi altor instituții media oportunitatea de a relata ca membri rezidenți ai corpului de presă.

Investigarea scurgerilor de informații

În plus, administrația Trump a recurs la teste cu detectorul de minciuni pentru a investiga scurgerile de informații neclasificate, iar unor oficiali din Departamentul pentru Securitate Internă li s-a comunicat că pot fi concediați dacă refuză să se supună testului, conform raportărilor Reuters.

Casa Albă a declarat că Trump nu va tolera scurgerile de informații către presă și că angajații federali care fac astfel de divulgări trebuie să fie trași la răspundere.

Ordinul emis vineri de Hegseth impune, de asemenea, membrilor corpului de presă al Pentagonului să recunoască responsabilitatea de a proteja informațiile naționale clasificate și sensibile, preconizând emiterea unor noi legitimații care să îi identifice mai clar ca membri ai presei.

„Anticipăm, de asemenea, un anunț viitor privind măsuri suplimentare de securitate și o supraveghere sporită asupra eliberării legitimațiilor,” se menționează în memorandum.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: jurnaliști libertatea presei Pentagon SUA transparență
Autor: Paraschiv Dumitru