Țările europene s-au confruntat cu o poziție de vulnerabilitate, rezultată din alegeri strategice anterioare. După Războiul Rece, reducerea cheltuielilor pentru apărare a dus la o dependență de securitatea oferită de SUA. De asemenea, abandonarea resurselor energetice rusești a generat o necesitate de a apela la gazul natural lichefiat din Statele Unite.
Un oficial din cadrul Comisiei Europene a menționat că negocierile nu au reprezentat o alegere între un acord ideal și unul mai puțin favorabil, ci mai degrabă între două opțiuni substandard. Acesta a subliniat că soluția obținută este considerată „mai puțin rău” și reflectă o abordare de „realism strategic” din partea Bruxelles-ului.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a aflat într-o poziție de negociere limitată în discuțiile cu administrația Trump. Acordul rezultat, care rămâne vag în detalii, a fost subiectul unor critici dure, mulți observând că, în ciuda puterii economice a Uniunii, aceasta a cedat presiunilor americane asupra comerțului.
Diferențele de statut au fost evidente în timpul vizitei liderilor în Scoția, unde Von der Leyen a sosit cu avioane închiriate, în timp ce Trump a fost transportat cu Air Force One, însoțit de aeronave de vânătoare.
Criticile la adresa acordului au venit din partea politicienilor europeni, care au subliniat slăbiciunea poziției Uniunii. Premierul francez a denumit acordul „o supunere”, iar ministrul german de finanțe a descris-o ca fiind „slabă”. Fosta comisară pentru comerț a afirmat că Uniunea a acceptat, în esență, șantajul liderului american, stabilind astfel o „nouă ordine comercială” bazată pe tarife ca instrumente geopolitice.
Pe de altă parte, analiștii economici s-au arătat mai optimiști. Banca de investiții Goldman Sachs a comunicat că acest acord a fost cel mai bun rezultat posibil pentru Europa, plasând blocul într-o poziție favorabilă pe scena internațională. De asemenea, Deutsche Bank a notat că prin acest acord au fost evitate cele mai rele scenarii economice.
