Tratatul privind marea liberă, un acord semnificativ la nivel mondial, a intrat în vigoare, având ca scop reglementarea a aproximativ 50% din suprafața planetei, în special a zonelor oceanice aflate în afara jurisdicției naționale.
Apele internaționale se confruntă cu o serie de amenințări, inclusiv pescuitul excesiv, poluarea cu plastic și activitățile de exploatare minieră în adâncurile oceanului, toate acestea fiind agravate de schimbările climatice. Oceanul joacă un rol crucial în absorbția dioxidului de carbon și în producerea de oxigen, ceea ce subliniază importanța protejării sale.
Potrivit informațiilor oficiale, tratatul a fost activat la 120 de zile după ce a fost ratificat de 60 de țări în luna septembrie. Până în prezent, 83 de națiuni, inclusiv mari puteri maritime precum China și Japonia, au aderat la acest acord.
Acordul stabilește un cadru pentru crearea primelor zone marine protejate în marea liberă, care reprezintă aproximativ două treimi din oceanul global, dar în prezent doar 1% dintre aceste ape internaționale beneficiază de protecție.
Începând cu 17 ianuarie, țările semnatare sunt obligate să colaboreze în domeniul științei oceanice și să sprijine țările în dezvoltare în consolidarea capacităților lor de a participa la guvernanța oceanelor. De asemenea, companiile care planifică activități în aceste zone trebuie să efectueze evaluări de impact ecologic conform standardelor stabilite de tratat.
Un aspect esențial al acordului este promovarea obiectivelor de conservare în cadrul altor organizații internaționale care reglementează activitățile oceanice. Deși instituțiile de implementare sunt încă în dezvoltare, țările pot începe să propună locații pentru zone marine protejate, cum ar fi Munții Submarini Emperor și Marea Sargasso.
Ecologiștii subliniază urgența acțiunilor guvernamentale pentru a atinge obiectivul de protejare a 30% din oceanele lumii până în 2030. Este esențial ca guvernele să folosească acest tratat pentru a asigura protecția ecosistemelor marine vitale.
Cu privire la implementare, modalitățile de monitorizare a acestor zone protejate nu au fost încă definite, dar țările explorează opțiuni variate, inclusiv tehnologia satelitară și colaborarea internațională.
O provocare notabilă rămâne absența Statelor Unite, care, deși a semnat tratatul, nu l-a ratificat, limitându-și astfel participarea. Cu toate acestea, sprijinul global pentru acest acord rămâne puternic, iar activarea sa este percepută ca un pas semnificativ în direcția protecției mediului.
