Un accident rutier grav a avut loc în Munții Ciucaș, unde un autoturism cu șase ocupanți a derapat și a lovit o stâncă. Evenimentul s-a petrecut în zona de nord a județului Prahova, în apropierea stațiunii Cheia, în timp ce vehiculul cobora din direcția cabanei Ciucaș.
Dintre cei șase pasageri, patru au suferit multiple fracturi și traumatisme, în timp ce ceilalți doi au scăpat nevătămați. Din cauza terenului accidentat, intervenția echipajelor de salvare este complicată, iar paramedicii și salvamontiștii lucrează pentru a transporta răniții într-o zonă accesibilă ambulanțelor.
La fața locului intervin mai multe echipe de salvare, inclusiv pompieri și ambulanțe SMURD, care sunt echipate pentru situații de urgență. Primele informații sugerează că vehiculul implicat nu era o mașină destinată off-road-ului, deși era echipat cu tracțiune integrală.








