Pe drumul european E85, un camion a intrat frontal, vineri după-amiază, într-un autocar în care se aflau 28 de persoane. Trei femei sunt acum internate la terapie intensivă, iar una dintre ele a suferit o amputare a brațului.
Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
Accidentul a avut loc în localitatea Lețcani. Autobuzul circula regulamentar pe ruta Iași-Hârlău atunci când, din sens opus, șoferul camionului a început o manevră de depășire, izbind frontal mijlocul de transport în comun. Impactul a fost atât de violent încât pe carosabil au rămas împrăștiate bucăți din caroseria autobuzului și paleți căzuți din camion.
Un martor a relatat: „Am văzut duba, care era răsturnată. A depășit linia continuă și s-a izbit exact în șofer.”
În mijlocul tragediei, o doctoriță și soțul ei, pompier – aflați în timpul liber – au fost primii care au acordat ajutor victimelor. Zona a fost ulterior împânzită de zeci de pompieri, echipaje de ambulanță și polițiști.
Un alt pasager a descris: „Eram în autobuz, în spate. M-am trezit brusc și, când m-am uitat, am văzut că vine camionul cu paleți. Atât am apucat să bag mâna, să nu-i vină soției paleți în față.”
O femeie a adăugat: „M-am văzut cu capul în scaunul din față, iar sticla și țărâna au picat pe mine, nu știam ce să mai fac.”
Georghiță Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași, a declarat: „A fost activat Planul Roșu de intervenție, ceea ce presupune suplimentarea semnificativă a resurselor medicale și de salvare la fața locului.”
Un total de 29 de persoane au fost implicate în accident – inclusiv cei doi șoferi. Dintre pasageri, 14 adulți și 3 copii au fost transportați la spital. După primele îngrijiri, 9 persoane au rămas internate, dintre care 3 sunt la terapie intensivă, iar două dintre ele sunt intubate.
Medicii au fost chemați de acasă pentru a face față numărului mare de victime. Chirurgii au încercat să salveze brațul unei femei amputat, însă...
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, a explicat: „La consultul de chirurgie plastică s-a constatat că nu se poate face replantarea segmentului cules de la locul accidentului, deoarece acesta era zdrobit și lipsit de vitalitate.”
Cei doi șoferi au fost testați pentru alcool, iar rezultatele au fost negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.