Accident grav în Capitală: un bărbat a decedat, iar o femeie a fost rănită grav de o mașină în Sectorul 3

Accident grav în Capitală: un bărbat a decedat, iar o femeie a fost rănită grav de o mașină în Sectorul 3

Un teribil accident a avut loc în Capitală, unde un bărbat a decedat pe loc, iar o femeie a fost transportată de urgență la spital. Autoturismul implicat în incident era condus de un șofer în vârstă de 74 de ani, care, conform martorilor, circula cu viteză.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 22:00, pe Șoseaua Gării Cățelu, în prezența mai multor localnici care au asistat la scena cutremurătoare.

„Femeia a fost catapultată și a lovit asfaltul cu capul, iar soțul ei a fost aruncat de pe capotă direct pe lunetă. Este îngrijorător că șoferul s-a dat jos din mașină fără să aibă reacția de a verifica ce s-a întâmplat, el a cerut un șervețel pentru o lovitură la mână”, a declarat un martor ocular.

Andra Arsintescu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere, a declarat: „S-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra unuia dintre pietoni, un bărbat în vârstă de aproximativ 45-50 de ani, însă din păcate medicii au confirmat decesul acestuia. A doua victimă, o femeie în vârstă de 49 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.”

Localnicii nu sunt surprinși de această tragedie, deoarece zona este cunoscută ca fiind periculoasă din cauza șoferilor care depășesc viteza legală.

Șoferul, în vârstă de 75 de ani, nu consumase alcool sau substanțe interzise, conform declarațiilor polițiștilor. O anchetă este în curs de desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Urmăriți Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat.

Etichete: accident Brigada Rutieră Capitală Sector 3 victime
Autor: Paraschiv Dumitru