Obiceiul stropitului fetelor în a doua zi de Paște, preluat din comunitățile germane și maghiare, are rădăcini adânci și o simbolistică complexă, îmbinând elemente creștine cu influențe precreștine.
Originea obiceiului stropitului
Etnografii susțin că tradiția stropitului a fost adusă în Transilvania în perioada Evului Mediu de către sași, extinzându-se ulterior în toate zonele locuite de germani, precum și în comunitățile maghiare și românești.
Deși reprezentanții bisericii catolice leagă această tradiție de un eveniment biblic, când evreii i-ar fi stropit cu apă pe adepții lui Iisus care anunțau Învierea, unii etnologi consideră că obiceiul are origini precreștine, fiind practicată de popoarele germanice în onoarea zeiței Ostera, asociată cu fertilitatea și primăvara.
Semnificația stropitului: frumusețe, fertilitate și bunăstare
Tradiția afirmă că fetele trebuie udate pentru a:
- A rămâne frumoase și proaspete pe parcursul anului.
- A da naștere la copii sănătoși.
- A mirosi precum florile de primăvară.
- A avea șanse mai mari să se mărite în anul respectiv.
- A asigura bunăstarea.
În esență, obiceiul este strâns legat de venirea primăverii și de ritualurile de fertilitate, reprezentând un complex de credințe menite să asigure "bunul mers al vieții", conform specialiștilor de la Institutul Național al Patrimoniului.
Cum se desfășoară obiceiul în diferite zone
La țară
În trecut, fetele erau udate cu găleți de apă de izvor "neîncepută". În unele localități, ele erau duse la o fântână sau aruncate într-o apă curgătoare, având credința că apa proaspătă le va aduce prospețime și fertilitate.
La oraș
Odată cu trecerea timpului, apa a fost înlocuită cu parfum sau apă de colonie, obiceiul devenind mai rafinat. Băieții aleg cu grijă parfumurile cu care merg "la udat", dorind să impresioneze fetele pe care le simpatizează.
Ritualul stropitului
Băieții se adună în grupuri și merg la casele unde locuiesc fetele. Înainte de a le stropi, recită diverse versuri:
- "Am auzit că aveți un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească și mulți ani să trăiască!"
- "Eu sunt micul grădinar / Cu sticluța-n buzunar / Și-am venit la dumneavoastră / Să ud floarea din fereastră"
- "Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?"
Fetele și femeile își primesc "udătorii" cu ouă roșii, pălincă, prăjituri și, în unele cazuri, cu bani. Conform tradiției, nicio fată nu trebuie să rămână "neudată", altfel nu-i va merge bine în acel an.
Legenda creștină a udatului
O frumoasă legendă creștină povestește despre originea acestui obicei: o fată creștină, care mergea la târg să vândă ouă, s-a întâlnit cu o fată păgână. Aceasta din urmă a spus că va crede doar dacă ouăle albe se vor transforma în roșii. Minunea s-a întâmplat, iar cele două fete au leșinat de emoție. Trecătorii le-au stropit cu apă pentru a le trezi, astfel apărând obiceiul udatului de Paște.
Variante regionale ale obiceiului
În Transilvania, obiceiul este practicat atât de credincioșii catolici, cât și de cei ortodocși. În unele sate, fetele își iau revanșa în a treia zi de Paște, când este rândul băieților să fie stropiți.
Obiceiul a fost preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, dar se practică și în alte regiuni precum Banatul sau Bucovina. În sudul Transilvaniei, Maramureș și Sfântu Gheorghe există și tradiția udării celui mai bun plugar din sat, pentru a asigura recolte bogate întregii comunități.
Evoluția în timp a tradiției
Dacă în trecut stropitul se făcea exclusiv cu apă, din secolul al XIX-lea, obiceiul a suferit modificări. În familiile nobiliare din Transilvania, stropitul s-a practicat până la sfârșitul secolului al XIX-lea, după care a rămas predominant în mediul rural.
